Despre noi
Federația Asociaților Studențești din USAMV Cluj-Napoca, înființată în anul 2001 la inițiativa studenților din cadrul USAMV Cluj-Napoca, este o asociație democratică, independentă, nesubordonată politic, legal constituită (Sentința civilă nr. 2056/C/2001, înregistrată în Registrul persoanelor juridice nr. 3/PY/2001 a Tribunalului Cluj-Napoca).
FAS-USAMV reprezintă un mediu asociativ de tineret, mediu în care orice student are șansa de a se exprima și de a-și pune ideile în practică. Pentru cei 6.000 de studenți din USAMV Cluj-Napoca, FAS își propune să îi promoveze și să îi sprijine prin mijloace specifiice:
a) Sprijinirea în demersul de reprezentare la toate nivelele de conducere în USAMV Cluj-Napoca (Comisiile Senatului, Consiliile Facultăților, Biroul Senat si Consiliul de Administrație, Senatul USAMV Cluj-Napoca);
b) Sprijinirea studenților și a inițiativelor de dezvoltare a proiectelor specifice fiecărei facultăți;
c) Rezolvarea problemelor cu care studenții se confruntă în mod direct (burse, tabere, cămine etc);
d) Acțiuni sindicale, lobby și negocieri cu organele competente pentru soluționarea problemelor studențești;
e) Proiecte de tineret axate pe integrarea studenților în societatea românească sub toate aspectele ei (economic, social, cultural, artistic etc);
FAS este, de asemenea, o lecție de viață și oferă fiecărui membru:
• Oportunitatea de a face parte dintr-o echipă și de a își găsi noi prieteni;
• Oportunitatea de a-și petrece timpul util si plăcut;
• Oportunitatea de a milita pentru introducerea unor schimbări în funcționarea mediului academic;
• Oportunitatea de a dobândi o serie vastă de cunoștințe (așa numitele soft-skills)
Federația Asociațiilor Studențești din Cadrul USAMV Cluj-Napoca este formată din 4 asociații studențești legal constituite:
- ASFA – “Asociația Studenților din Facultatea de Agricultură”
- ASFH – “Asociația Studenților din Facultatea de Horticultură”
- ASZ – “Asociația Studenților Zootehniști”
- ASMV – “Asociația Studenților Medicină-Veterinară”
În cadrul FAS-USAMV Cluj-Napoca activează 5 departamente care se ocupă cu problemele specific studențești:
1. Departamentul de Imagine și Promovare
2. Departamentul de Sport și Evenimente Sportive
3. Departamentul de Divertisment și Evenimente
4. Departamentul de Învățământ, Cultură și Educație
5. Departamentul de Burse și Social
Împreună urmărim dezvoltarea tinerilor studenți cu inițiativă, fiind conștienți de faptul că studenții reprezintă cea mai importantă resursă ce va influența viitorul. Mediul dinamic din acest cadru organizat formează liderii de mâine și le dezvoltă abilitățile antreprenoriale și de comunicare prin coordonarea de proiecte desfășurate în colaborare cu alte organizații și companii.
Voluntariatul pune în practică declarația Națiunilor Unite, conform căreia oamenii au puterea de a schimba lumea.
